Record pentru piața auto din România: anul 2022 este anul de referință pentru aceste modele

de: Andrei Tilimpea
06 01. 2023

Analiza care arată situația reală de pe piața auto din România.

La sfârșitul anului 2022, Autovit.ro a efectuat o nouă analiză detaliată pe cele trei segmente majore ale pieței auto din România: mașini noi, mașini second hand de import și mașini second hand comercializate pe piața locală (reînmatriculări).

Din punct de vedere economic, 2022 a fost un an marcat de creșteri de prețuri în lanț la produsele de bază, combustibil și energie, impactul războiului din Ucraina, dar piața auto din România nu a înregistrat o scădere drastică a vânzărilor de mașini, în ciuda scăderii în puterea de cumpărare a populaţiei.

Anul se încheie cu peste un milion de tranzacții pe piața auto, înregistrând creșteri în segmentul de autoturisme noi și evoluții, relativ apropiate de cele din anii trecuți, în segmentul second-hand. Mașinile second-hand din import încheie 2022 cu aproximativ 325.000 de unități înmatriculate, iar cele comercializate pe piața internă au depășit din nou pragul de 600.000 de unități.

Raportul arată că mașinile electrice au doborât un record în România în 2022, înregistrând cele mai mari vânzări vreodată pe piața locală. Astfel, peste 10.000 de mașini electrice au fost vândute în țara noastră în 2022.

Comparativ cu 2021, vânzările de mașini electrice au fost de trei ori mai mari anul trecut, iar modelul Dacia Spring, pentru care 2022 a fost primul an complet de comercializare, a deținut peste 50% din piața de mașini electrice în anumite luni.

Cum arată tendința

Tendința cumpărătorilor de a se îndrepta către modele de mașini ecologice sau economice se reflectă și în scăderea ofertei de mașini cu motoare diesel, care a reprezentat mai puțin de 15% din toate mașinile noi vândute în 2022, se arată în raportul Autovit.

Piața de mașini noi este segmentul auto care încheie anul într-o notă pozitivă, volumul de mașini noi înmatriculate ajungând la 129.328 de unități în 2022, reprezentând o creștere de 7% față de 2021. În prima jumătate a anului, noul Piața auto din România a avut cea mai mare creștere a înmatriculărilor și la nivelul Uniunii Europene.

Cele 58.712 de mașini noi care au intrat pe piața românească în perioada ianuarie – iunie 2022 au fost cu 23% mai multe decât cele înmatriculate în aceeași perioadă a anului precedent.

Cea mai slabă lună a fost aprilie, cu 8.469 de înmatriculări de mașini noi, întrucât cumpărătorii au fost mai precauți cu achizițiile de produse scumpe în contextul izbucnirii războiului din Ucraina.

Cele mai bune luni au fost august și decembrie, cu aproximativ 12.500 de mașini înmatriculate.

Piața auto de import second-hand este segmentul cu cel mai mare declin de pe piața auto. În 2022, în România au fost înmatriculate 325.062 de mașini aduse din străinătate, cu 18% mai puține decât în 2021, când, în aceeași perioadă, au fost înmatriculate 395.759 de mașini.

Principalul motiv al acestei scăderi a fost absența stocurilor suficiente pe platformele de vânzare auto și, implicit, prețurile de achiziție ridicate.